Intr-o lume stearsa si plina de rutina cu totii ne incepem viata. Mici, fara prejudecati , cu o minte curata, neimbibata inca de problemele cotidiene , copiii incearca sa faca ca aceasta lume sa para mai vesela , mai frumoasa, transmitand cu o libertate greu de egalat faptul ca tot ce-i negru poate prinde culoare in cateva secunde. Mereu cu zambetul pe buze, trec cu usurinta peste toate obstacolele, de toate zidurile ridicate de societate , si sar la fel de usor toate hopurile , pe care un om matur nu le v-a putea sari niciodata.
Ahhhhh copilaria. Ce n-as da sa fiu din nou copil. O lume minunata , construita cu ajutorul imaginatie in care totul parca are alt inteles,alta savoare. Aceasta este copilaria.
Usurinta cu care se ridica atunci cand cad , fericirea din ochii acestora atunci cand primesc ceva dorit de mult , iubirea neconditionata fata de ceilalti , puritatea privirii, toate acestea ne fac sa ne dorim uneori sa ne aflam in pielea lor.
Atunci cand viata este mai grea, cand problemele vin navala asupra noastra, cand zambetul dispare si cand privirea ne este incetosata de griji, copii se chinuie din rasputeri sa ne indulceasca si parca sa ne faca sa ne simtim din nou bine.
Nu pot sa spun ca sunt inebunita dupa copii , pentru ca o data cu acestia probleme se dubleaza. Oare a mancat?Oare e bine? Unde o fi plecat ? Cu cine e? intrebari pe care toti parintii si le pun atunci cand copilasii de altadata devin adolescenti si cand parca viata se lupta din rasputeri sa ii aduca pe o cale numai de ea stiuta.Si totusi cu fiecare greseala facuta, ei stiu sa invete pentru a nu o repeta, stiu sa se fereasca mai mult sau mai putin de ea.
Din pacate pe foarte multi viata i-a purtat pe o cale gresita , pe o cale a pierzaniei totale. Nu toti sunt puternici, nu toti stiu sa se fereasca de ispite , si de foarte multe ori cei care sunt asa , sunt copii rasfatati , pe care parintii i-au tinut in puf , si cei care niciodata in viata lor nu au stiut sa se confrunte singuri cu viata, cerand de fiecare data ajutorul parintilor.
Si eu am fost rasfatata, nu pot spune nu, dar niciodata nu mi-a placut ca altcineva sa imi rezolve problemele , pe care de altfel, eu singura mi le-am creat.
Trendurile respectate in scoli, mobilele de ultima fita, parul aranjat de mai stiu eu ce hairstylist notoriu. O definitie clara a liceenilor din ziua de azi .
De ce sa respecti un trend cand poti sa-ti creezi tu propriul stil?
De ce trebuie sa ii asculti pe ceilalti cand parerea ta despre sine conteaza mult mai mult ?
Intrebari pe care frecvent le adresez celor din jurul meu . Rareori am intalnit persoane cu o parere de sine foarte buna. Majoritatea tindem sa ascultam ce spune “x” , “y” si “z” despre noi , si atunci automat respectul de sine scade considerabil.
Dar adolescentii se maturizeaza si incep incetul cu incetul sa inteleaga adevaratul sens al vietii, si anume ca nu se rezuma totul la distractie si la iesit afara cu prietenii. Incep sa se gandeasca serios la viitorul lor, la ce vor sa faca atunci cand vor termina facultatea, sau depinde ,pe care nici macar nu o iau in calcule .
Anii trec, lumea se schimba , societatea parca o ia razna, ajungem uneori sa ne intrebam ce vom face intr-o tara in care totul se rezuma la “borduri” si la “asflatat in timpul iernii”, intr-o tara in care presedintele mai soarbe putin din paharel si in care prim-ministrul face accident cu motocicleta si ajunge in spital.
Ce exemplu le oferim celor mici care vad in noi adevarti idoli?Va spun eu , niciunul , si chiar daca oferim din pacate nu este unul bun.
Sa nu uitam niciodata cei mai mici vor ajunge sa conduca tara intr-o zi , si daca o fac si ei cum o fac si cei acum aflati la putere , o sa iasa o “tocanita de idei preconcepute si prostii”.
